Amintiri din România – Oltcit

EU aud, de multe ori, “mai ţii minte…”. E o alăturare de cuvinte des folosită de orice om, mai ales după câteva decenii de viaţă, fie ele două, trei sau mai multe. Sunt cuvintele trecutului, ale amintirilor plăcute sau mai puţin plăcute, ale drumului fiecăruia dintre noi până aici, unde ne aflăm. De ce ne amintim şi ne place să vorbim despre amintirile noastre?

Pentru că oamenii sunt fiinţe care evoluează pe baza experienţelor, fie ele bune sau rele. Şi cum suntem înzestraţi şi cu o memorie foarte bună, din timp în timp, în funcţie de ce trăim acum, ne amintim de ce am trăit atunci. Şi de cele mai multe ori, acum suntem mai evoluaţi decât atunci, ştim mai multe, avem mai multe, trăim mai bine. De aceea ne face plăcere să ne amintim, fiindcă ne face plăcere să ne dăm seama că, acum, suntem mai buni.

Pornind de la raţionamentul ăsta, am început o nouă categorie de articole. Categoria cu amintiri, bune sau rele, cu nostalgie şi evoluţie. Voi pune în ea ce-mi aduc eu aminte din vremurile apuse ale copilăriei şi adolescenţei şi mai mult ca sigur se vor regăsi şi alţii în amintirile respective.

Ieri vorbeam cu un coleg, în drum spre serviciu, despre maşini. Şi ne-am amintit de vremurile când Daciile conduceau România şi visul oricărui român era să conducă o Dacie. Dacii mai sunt şi acum. Din alea vechi, 1300, 1310 şi aşa mai departe. Hârbuite, legate cu sârmă şi extra-poluante, dar le-am mai văzut circulând prin Oradea şi împrejurimi. Ce nu am văzut, însă, de ani şi ani, e… Oltcit. Citroen oltenesc, adică. Era o maşină deosebită la vremea ei şi cu tehnologie ceva mai avansată decât Dacia. Un fel de iPhone 5S pe lângă iPhone 5.

Coincidenţă foarte ciudată, aseară am văzut un Oltcit. Între blocuri, cu roţile dezumflate şi mâncat de rugină, dar l-am văzut! Poate e chiar ultimul din Oradea. Sau din lume. Minunaţi-vă de el în poza de mai jos.

Văzându-l, mi-am amintit de vremurile de demult. Când benzina se dădea cu raţia, când Oltcit era tehnologie avansată şi când românii nu visau la mai mult decât o Dacie. Nici nu aveau voie, de fapt, dar asta e altă poveste. Important e că m-am complăcut, pentru câteva secunde într-un vis despre trecut. Şi-s mulţumit că acum trăiesc în viitor. Viitorul e întotdeauna mai bun, nu?

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*