Străinătate şi prima iubire I

EU aud vorbindu-se zilnic despre românii plecaţi în străinătate. Fie de bine, fie de rău, sunt subiect de discuţie în toată România. La TV, radio, pe net sau în tramvai, noţiunea de român plecat în străinătate e aproape întotdeauna alături de cuvinte ca “bani”, “muncă”, “familie” şi “casă”. Asta pe lângă ocazionalele ştiri despre românii de dincolo care fură, cerşesc şi comit tot felul de acte ilegale. Ştiri urâte, care trebuie să apară din când în când, ca să nu creadă toţi românii că au o şansă mai bună în afara ţării şi să plece cu toţii. Ar rămâne România goală, mass-media n-ar mai avea cui să distribuie clipurile publicitare, guvernanţii n-ar mai avea de ce să se trezească în timpul şedinţelor şi Băsescu n-ar mai avea cui să zâmbească. Tragedie…

Am creat blogul ăsta cu puţin timp în urmă, ca să zic ce vreau şi ce am pe suflet. Nu-mi pasă de trafic, vizualizări, rating şi aşa mai departe, decât în măsura în care mă bucură să văd că alţii, oricine şi de unde ar fi, îmi împărtăşesc convingerile sau mă ajută să văd unde greşesc. Un vizitator pe zi, sau o mie, e doar satisfacţie copilărească de începător în ale scrisului pe net. Şi ca începător, mi-am împărtaşit ideile pe facebook… Nici acum nu ştiu multe despre mediul ăla, dar, naiba mai ştie cum, am intrat în tot felul de grupuri, am luat un social media manager care postează pentru mine fragmente din articole şi m-am trezit cu vizualizări. Şi din Oradea, oraşul meu şi din Bulgaria şi din Danemarca şi de peste tot. Şi de la mulţi români din străinătate.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*