O imagine face cât o mie de cuvinte. De aceea nu suntem impresionați de bebelușii care se zbat între viață si moarte în spitale? Nu-i vedem târându-se în flăcări ca pe tinerii care ne-au murit la Colectiv și de-asta stăm pasivi, nu reacționăm? Sau poate preferăm să nu știm ce se întâmplă, bucuroși că nu-s ai noștri. Pe modelul deja consacrat, să fugim de cei care au o problemă, să-i dăm deoparte, să nu ne contamineze.
Realitatea e că ne mișcăm încet, că între timp alți bebeluși puteau bea sau mânca aceeași otravă. Realitatea e că nepăsarea se va întoarce împotriva noastră. Că mâine putem fi noi! Realitatea e că preferăm să trăim într-o realitate paralelă. Până când realitatea o să dea buzna peste noi. Abia atunci ne vom da seama că am preferat să ne ascundem cu capul în nisip…pe sănătatea noastră.
Guvernule de tehnocrați, în calitate de cetățean cu drepturi, îți cer să comunici zilnic stadiul anchetei, măsurile pe care le iei, să ieși din indolența consacrată și să îți faci datoria. Situația bebelușilor e o criză națională. Părinții acestor copii trăiesc o dramă. Și noi, ca țară, la fel. Drama lipsei de reacție.
Lasă un răspuns